Garden Sage Seeds

Salvie - Semințe de salvie de grădină (Salvia officinalis)

Preț pentru pachet de 120 (1g) semințe.

Salvia officinalis (salvie, numită și salvie de grădină sau salvie comună) este un subarbust peren, veșnic verde, cu tulpini lemnoase, frunze cenușii și flori albastre până la violacee. Face parte din familia Lamiaceae și este originară din regiunea mediteraneană, deși s-a naturalizat în multe locuri din întreaga lume. Are o lungă istorie de utilizare medicinală și culinară, iar în timpurile moderne ca plantă ornamentală de grădină. Denumirea comună „salvie” este folosită și pentru o serie de specii înrudite și neînrudite.

Denumiri comune

Salvia officinalis are numeroase denumiri comune. Printre cele mai cunoscute se numără salvia, salvia comună, salvia de grădină, salvia aurie, salvia de bucătărie, salvia adevărată, salvia culinară, salvia dalmată și salvia cu frunză lată. Formele cultivate includ salvia purpurie și salvia roșie. În Turcia, Salvia officinalis este cunoscută pe scară largă sub numele de adaçayı, care înseamnă „ceai insular”. În Levant se numește maramia.

Taxonomie

Salvia officinalis a fost descrisă de Carl Linnaeus în 1753. A fost cultivată timp de secole în Lumea Veche pentru proprietățile sale alimentare și vindecătoare și era adesea descrisă în vechile tratate botanice pentru numeroasele proprietăți miraculoase care îi sunt atribuite.[1] Epitetul specific, officinalis, se referă la utilizarea medicinală a plantei - officina era depozitul tradițional al unei mănăstiri unde se depozitau ierburi și medicamente.[2] S. officinalis a fost clasificată sub multe alte denumiri științifice de-a lungul anilor, inclusiv șase denumiri diferite numai din 1940.

Descriere

Cultivarurile sunt destul de variabile ca mărime, culoare a frunzelor și florilor, precum și model foliar, cu multe tipuri de frunze pestrițe. Tipul Lumii Vechi crește până la aproximativ 0,61 m înălțime și lățime, florile de lavandă fiind cele mai comune, deși pot fi și albe, roz sau violet. Planta înflorește la sfârșitul primăverii sau vara. Frunzele sunt alungite, variind în dimensiuni până la 6,4 cm lungime și 2,5 cm lățime. Frunzele sunt gri-verzui, rugoase pe partea superioară și aproape albe pe partea inferioară datorită numeroșilor peri scurți și moi. Cultivarurile moderne includ frunze cu nuanțe de violet, roz, crem și galben în multe combinații pestrițe.[1]

Istorie

Salvia officinalis a fost folosită încă din antichitate pentru a alunga răul, mușcăturile de șarpe, creșterea fertilității femeilor și multe altele. Romanii au introdus-o probabil în Europa din Egipt ca plantă medicinală.[4] Teofrast a scris despre doi înțelepți diferiți, un arbust sălbatic pe care l-a numit sphakos și o plantă cultivată similară pe care a numit-o elelisphakos. Pliniu cel Bătrân a spus că ultima plantă era numită salvia de către romani și folosită ca diuretic, anestezic local pentru piele, stiptic și pentru alte utilizări. Carol cel Mare a recomandat planta pentru cultivare în Evul Mediu timpuriu, iar în timpul Imperiului Carolingian, era cultivată în grădinile mănăstirilor.[4] Walafrid Strabon a descris-o în poemul său Hortulus ca având un parfum dulce și fiind utilă pentru multe afecțiuni umane - s-a întors la rădăcina greacă a numelui și a numit-o lelifagus.[5]

Planta a avut o reputație excelentă de-a lungul Evului Mediu, numeroase zicători făcând referire la proprietățile și valoarea sa vindecătoare.[6] Uneori era numită S. salvatrix (salvia salvatoarea) și era unul dintre ingredientele oțetului celor Patru Hoți, un amestec de plante despre care se spunea că alungă ciuma. Dioscoride, Pliniu și Galen au recomandat cu toții salvia ca diuretic, hemostatic, emmenagog și tonic.

Utilizări

Salvia comună este cultivată în unele părți ale Europei pentru distilarea unui ulei esențial, deși și alte specii, cum ar fi Salvia fruticosa, pot fi recoltate și distilate cu ea.

În Marea Britanie, salvia a fost timp de generații trecute pe lista plantelor aromatice esențiale, alături de pătrunjel, rozmarin și cimbru (ca în cântecul popular „Scarborough Fair”). Are o aromă savuroasă, ușor piperată. Apare în multe bucătării europene, în special în bucătăria italiană, balcanică și din Orientul Mijlociu. În bucătăria britanică și americană, este servită în mod tradițional ca umplutură cu salvie și ceapă, ca garnitură pentru curcan sau pui la cuptor de Crăciun sau de Ziua Recunoștinței. Alte feluri de mâncare includ caserola de porc, brânza Sage Derby și cârnații Lincolnshire. În ciuda utilizării comune a plantelor aromatice tradiționale și disponibile în bucătăria franceză, salvia nu a fost niciodată populară acolo.

Salvia și „salvie” derivă din latinescul „salvere” (a salva), referindu-se la proprietățile vindecătoare atribuite de mult timp diferitelor specii de Salvia.[5] A fost recomandată la un moment dat pentru aproape fiecare afecțiune de către diverse plante medicinale. Dovezile moderne arată posibile utilizări ca agent antitranspirant, antibiotic, antifungic, astringent, antispastic, estrogenic, hipoglicemiant și tonic.[7] Într-un studiu clinic dublu-orb, randomizat și controlat cu placebo, S-a constatat că salvia este eficientă în gestionarea bolii Alzheimer ușoare până la moderate.[8]

Cei mai puternici constituenți activi ai salviei se găsesc în uleiul său esențial, care conține cineol, borneol și tujonă. Frunza de salvie conține acid tanic, acid oleic, acid ursonic, acid ursolic, cornsol, acid cornsolic, acid fumaric, acid clorogenic, acid cafeic, niacină, nicotinamidă, flavone, glicozide flavonoide și substanțe estrogenice.

Au avut loc investigații privind utilizarea salviei ca tratament pentru pacienții cu boala Alzheimer. Extractul de frunze de salvie poate fi eficient și sigur în tratamentul hiperlipidemiei.

Cultivare

În condiții favorabile în grădină, S. officinalis poate crește până la o dimensiune substanțială (1 metru pătrat sau mai mult), dar o serie de soiuri sunt mai compacte. Ca atare, sunt apreciate ca arbuști ornamentali mici cu flori, mai degrabă decât pentru proprietățile lor botanice. Unele oferă o acoperire joasă a solului, în special în medii însorite și uscate. Ca multe alte plante aromatice, acestea pot fi distruse de o iarnă rece și umedă, mai ales dacă solul nu este bine drenat. Dar se propagă ușor din butași de vară, iar unele soiuri sunt produse din semințe.

Cultivarele numite includ:

„Alba”, un cultivar cu flori albe

„Aurea”, salvie aurie

„Berggarten”, un cultivar cu frunze mari, care înflorește rar, prelungind durata de viață utilă a frunzelor

„Extrakta” are frunze cu concentrații mai mari de ulei

„Icterina”, un cultivar cu frunze pestrițe galben-verzui

„Lavandulaefolia”, un soi cu frunze mici

„Purpurascens” („Purpurea”), un cultivar cu frunze violet

„Tricolor”, un cultivar cu frunze pestrițe albe, galbene și verzi

„Icterina”[13] și „Purpurascens”[14] au câștigat Premiul pentru Merit în Grădină din partea Societății Regale de Horticultură.